Management eficient prin obiective
Obiectivele reprezintă destinaţia unde managerul salonului de înfrumusețare doreşte să-şi îndrepte afacerea. Odată formulate clar şi comunicate echipei, obiectivele focalizează energia angajaţilor. Management eficient prin obiective inseamnă fixarea obiectivelor și priorităților.
Obiectivele nu se pot fixa doar pe cifrele din anul precedent şi pe prognozele industriei. Obiectivele vor reflecta oportunităţile şi posibilităţile pe care le are afacerea. Nu trebuie să fie toate obiectivele doar de ordin financiar sau cantitativ.
Întotdeauna vor exista vremuri bune sau mai puţin bune, care vă vor ajuta să vă îndepliniţi obiectivele mai repede sau vă vor determina să înaintaţi mai încet, dar pornind cu obiective clar definite şi incluse în calendar, le puteţi ajusta.
Un management eficient prin obiective dă tonul deciziilor şi acţiunilor care vor influenţa puternic rezultatele de afaceri.
Nu exista nici o îndoială că selectarea obiectivelor potrivite este importantă. Ele contează foarte mult. Trebuie să aveţi o imagine clară şi să evaluaţi dacă obiectivele pot fi îndeplinite. Atunci când managerul fixează obiective, trebuie să înţeleagă ce acţiuni şi comportamente vor urma, pe măsură ce angajaţii vor încerca să le îndeplinească.
Unii angajaţi resping obiectivele doar pentru că nu le înţeleg sau nu sunt de acord cu logica din spatele lor. Comunicare joacă un rol esenţial şi se recomandă să fie periodica. Dialogul oferă şansa managerului să arate că obiectivele au logica, ţinând cont de presiunile interne şi externe ale firmei.
Când sunt atinse, firma este vitalizată, şi nivelul de încredere al angajaţilor creşte. Managerul, prin obiectivele stabilite şi îndeplinite, va demonstra angajaţilor că pot realiza mai mult decât s-au gândit la început că pot.
Stabilirea obiectivelor reprezintă determinarea setului de obiective, care presupune un echilibru perfect între ceea ce salonul poate deveni şi ceea ce poate obţine în mod realist.
Scopul nu este ca managerul salonului să îi facă pe angajaţi să muncească mai mult. Mai degrabă, este să îi determine pe angajaţi să facă altfel lucrurile şi să crească capacitatea firmei. Managerul trebuie să fie sigur că echipa este pregătită să gândească diferit şi evident, că dispune de resursele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor. Psihologia nu este „cum îmi voi îndeplini obiectivele” ci cum „voi putea depăşi concurenţă şi păstra clienţii în salonul nostru”.
Pe hârtie pare simplu să le stabilim, însă toată lumea ştie că simpla anunţare a obiectivelor nu este suficientă. Cei care le urmează trebuie să fie pregătiţi mental pentru implementare, schimbare, adaptare.
Inspirație și generare de oportunități pentru industria de înfrumusețare
Află idei noi de marketing pentru saloane, antreprenoriat, management, dezvoltarea afacerii & more
Comentariile sunt inchise.
[…] mai putea interesa și Management prin obiective și Management prin […]